Vasile Voiculescu s-a născut în 1884, la Pârscov, în judeţul Buzău. A început şcoala în satul vecin, Pleşcoi, şi a terminat cursul primar la Buzău. Face primele două clase gimnaziale la Liceul "B.P. Haşdeu" din Buzău, apoi, în 1902, absolvă ciclul secundar la Liceul "Gh. Lazăr" din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, apoi a trecut la Facultatea de Medicină, susţinându-şi licenţa în 1910. A fost medic de ţară în câteva judeţe, recunoscut pentru generozitatea cu care îi trata pe bolnavi, refuzând adesea să primească bani de la aceştia, iar în primul război mondial a fost mobilizat ca medic militar, la Bârlad. În 1918 este numit medic de circumscripţie la Bucureşti, apoi, medic la Administraţia Domeniilor Coroanei. După o viaţă în care a vindecat oameni, a scris şi publicat poezii, proză şi dramaturgie, a fost aruncat în închisoare. Scriitorul a vorbit foarte puţin familiei despre anii de detenţie. Au rămas însă mărturiile altor foşti deţinuţi, cu care a interferat destinul tragic al lui Voiculescu.
După chinuri groaznice, bolnav de tuberculoză la coloana vertebrală, iese din închisoare la 78 de ani şi moare peste un an. "Ştiu şi-o voiesc; aceasta mi-e ultima viaţă.../ Nu mai renasc de-acuma, căci iată, te-am găsit./ Deschizi eternitatea: în pacea ei măreaţă/ Se-ncheie rătăcirea-mi, c-un glorios sfârşit..."
În 1993, Academia Română l-a desemnat pe Vasile Voiculescu membru post-mortem.
